INTERVIU: Kelemen: Un ministru al Culturii de etnie maghiară vine să construiască, nu să distrugă


Kelemen Hunor, ministrul Culturii, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că, dacă vine un cetăţean român de etnie maghiară la Ministerul Culturii, nu o face ca să distrugă ceva, ci să construiască, şi vorbeşte despre proiectele lui privind bugetul ministerului, patrimoniul şi digitalizarea.

INTERVIU: Kelemen: Un ministru al Culturii de etnie maghiară vine să construiască, nu să distrugă

Kelemen Hunor a comentat în interviu criticile legate de numirea unui ministru de etnie maghiară la Cultură, precizând că se află la conducerea acestui minister pentru a construi, nu pentru a distruge ceva.

Totodată, el a prezentat o serie de schimbări pe care le vizează la nivelul organigramei Ministerului Culturii, priorităţile mandatului său, atât în ceea ce priveşte finanţările – reabilitarea instituţiilor culturale, precum Biblioteca Naţională a României, Teatrul Naţional Bucureşti, Sala Palatului din Capitală, evenimente naţionale importante, dar şi participarea României la anumite evenimente internaţionale, precum târgurile de carte sau Bienala de la Veneţia – cât şi în ceea ce priveşte o serie de iniţiative legislative, un cod al patrimoniului fiind prioritatea pentru 2010. Kelemen Hunor a mai spus că are numeroase proiecte, printre care şi achiziţii masive pentru bibliotecile publice, dar că a preluat ministerul cu bugetul deja făcut şi nu a putut interveni în acesta.

Ministrul a mai anunţat că va solicita o discuţie în Guvern şi va încerca să intervină şi în Parlament în privinţa Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 prin care a fost anulată obligaţia organizatorilor de jocuri de noroc de a mai contribui la Fondul cinematografic, dar şi la restaurarea monumentelor istorice. Kelemen a spus că nu i se pare normal ca aceste contribuţii la Cultură să fie contestate şi desfiinţate pe motiv că „nu aduce voturi Cultura”, adăugând: „Dacă nu eşti atent, atunci, peste câţiva ani, rămâi cu maneliştii şi doar cu maneliştii”.

De asemenea, ministrul a subliniat importanţa digitalizării patrimoniului şi creaţiei contemporane româneşti, considerând că în cazul celei din urmă s-a făcut foarte puţin pentru anul 2010 şi că trebuie găsită o soluţie pentru următorii ani, fie printr-o investiţie masivă din parte statului, fie printr-un parteneriat public-privat.

Pe de altă parte, Kelemen Hunor consideră că Ministerul Culturii ar trebui să aibă cât mai puţine proiecte de finanţat, misiunea aceasta revenind Administraţiei Fondului Cultural Naţional (AFCN), instituţie ale cărei resurse ar trebui diversificate în acest scop.

O altă perspectivă a ministrului priveşte direcţiile de cultură judeţene ale Ministerului Culturii, Kelemen argumentând că acestea ar trebui să se ocupe numai de patrimoniul naţional, în condiţiile în care fiecare consiliu judeţean a înfiinţat câte o direcţie de cultură care să se ocupe de proiectele locale pe care le finanţează din bugetul local, în timp ce ministerul nu mai are bani pentru „festivaluri de mâncat sarmale”.

Ministrul Culturii mai consideră că statul român ar trebui să îşi exercite dreptul de preemţiune şi să facă disponibile fondurile necesare pentru răscumpărarea Castelului Peleş de la Familia Regală, în cazul în care aceasta va fi dispusă să vândă şi în cazul în care nu va putea fi renegociat contractul prin care statul român, contra plăţii unei chirii, păstrează în castel colecţia cu destinaţia de muzeu de când domeniul a fost retrocedat, contract care expiră în martie 2010. Kelemen a mai spus că ar trebui răscumpărate terenurile pe care se află cetăţi dacice, domenii care au în prezent mai mulţi proprietari, pentru ca Ministerul Culturii să poată investi în aceste obiective, să le valorifice, dar şi să le poată asigura paza.

Redăm integral interviul acordat de Kelemen Hunor, ministrul Culturii, agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Ce anume credeţi că vă recomandă pentru funcţia de ministru al Culturii şi a dus la nominalizarea dumneavoastră?

Kelemen Hunor: Experienţa şi pregătirea, pe de-o parte. Pe de altă parte, probabil, şi credibilitatea mea în ceea ce priveşte rolul pe care l-am jucat în politică. Nu aş vrea să intru în foarte multe detalii, pentru că nu e frumos, nu-mi place să vorbesc eu despre aceste lucruri. Altcineva trebuie să vorbească despre mine, nu eu despre mine. Dar cred că aceste trei lucruri pot fi spuse şi de către mine.

R: Fiind primul ministru al Culturii de etnie maghiară au existat o serie de nemulţumiri. Ce le-aţi răspunde celor care au exprimat aceste nemulţumiri?

K.H.: Să nu fie îngrijoraţi. Într-adevăr, au fost foarte multe discuţii şi, trebuie să vă spun, înseamnă o schimbare de mentalitate la nivelul clasei politice şi la nivelul opiniei publice dacă, după 20 de ani, se acceptă – fiindcă din punct de vedere simbolic eu înţeleg foarte exact şi foarte bine ce a însemnat şi ce înseamnă să devin eu ministrul Culturii în 2010 – şi din acest punct de vedere eu spun că mentalitatea se schimbă în bine, către secolul XXI şi acest lucru este absolut de lăudat. Au fost şi oameni care spuneau că nu se poate, că nu e bine. Dar de ce nu se poate ? Dar de ce nu e bine? Sunt cetăţean român – e adevărat că sunt de etnie maghiară -, e patria mea, e şi moştenirea mea, dacă vorbim de moştenirea culturală, şi dacă vorbim de creaţie, tot ce se creează în această ţară, în domeniul culturii, undeva, îmi aparţine şi mie, aşa cum vă aparţine şi dumneavoastră şi fiecărui om şi celor care vor veni după noi. Deci, din acest punct de vedere, o astfel de discriminare n-ar fi fost justificată, pe de-o parte. Pe de altă parte, eu eram foarte surprins, în sensul cel mai bun al cuvântului, când m-am uitat, foarte puţin – dar am mai citit transcript-urile – la dezbaterile de la toate televiziunile, până la urmă – aici nu vreau să fac o diferenţiere – şi analiştii politici, în marea majoritate a lor, şi comentatorii, ziariştii au fost corecţi, chiar foarte corecţi. Deci, din acest punct de vedere, a fost o surpriză plăcută. În ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă Română, îmi pare rău că încă nu a înţeles că, dacă vine un cetăţean român de etnie maghiară la Ministerul Culturii, nu vine ca să distrugă ceva, vine ca să construiască. Dar, în ceea ce priveşte separarea Cultelor de Cultură, da, cu acest lucru sunt de acord. Dar nu pot să fiu de acord cu reacţia bisericii. Sunt de acord cu separarea, pentru că aşa era şi până în 2000. Când eu am lucrat la Ministerul Culturii ca secretar de stat, Cultele nu erau la Ministerul Culturii, erau la SGG (Secretariatul General al Guvernului, n.r.), era un departament sau, mă rog, secretariat de stat. Şi-aşa era bine. Şi după ce a venit domnul Theodorescu (Răzvan Theodorescu, ministru al Culturii în perioada 2000 – 2004, n.r.) la Ministerul Culturii, au venit şi Cultele… se poate şi aşa, fiindcă sunt foarte multe exemple în Uniunea Europeană, unde Cultele sunt la Cultură, sunt foarte multe exemple când sunt la Ministerul de Interne, la Afaceri Interne, sunt exemple când sunt în subordinea prim-ministrului, deci, din acest punct de vedere, nu există un model anume. E foarte bine, spun eu, aşa cum e, dar reacţia era un pic exagerată. Deci eu am venit aici să construiesc, nu să distrug.

R: Care sunt priorităţile dumneavoastră în funcţia de ministru al Culturii?

K.H.: Patrimoniul naţional şi tot ce se poate face în acest domeniu cu acel buget foarte mic cu care trebuie să lucrăm în 2010, sprijinirea creaţiei contemporane, plus câteva proiecte în ceea ce priveşte reabilitarea clădirilor din Bucureşti şi din provincie – e vorba de instituţii importante de cultură: Teatrul Naţional Caragiale, Opera Română, pe de-o parte, Sala Palatului (din Bucureşti, n.r.), dacă vreţi, pe de altă parte, dar dintr-un alt proiect, Palatul Culturii Iaşi şi alte clădiri din provincie. E foarte bine că avem acest acord de împrumut (de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în vederea reabilitării sediilor mai multor instituţii de cultură, n.r.) care a fost negociat în perioada ministrului Iorgulescu (Adrian Iorgulescu, ministru al Culturii în perioada 2005 – 2008, n.r.) şi e foarte bine că putem să mergem cu acest împrumut în această direcţie, fiindcă România – aşa cum ştim posibilităţile financiare şi aşa cum se preconizează că va fi bugetul în 2011 -2012 – n-ar avea bani pentru un astfel de program. Acestea sunt priorităţile, plus câteva acţiuni internaţionale, târguri de carte, dar în 2010, din cauza bugetului, nu putem începe programe spectaculoase, nu putem deschide noi şantiere, dar asta nu înseamnă că nu ne vom pregăti pentru anii 2011 – 2012.

O altă prioritate, pentru mine, ar fi digitizarea culturală. Din acest punct de vedere, România, din păcate, aşa cum şi în privinţa bugetului (procentului din PIB alocat Culturii, n.r.) e pe ultimul loc din Uniunea Europeană, şi în ceea ce priveşte digitizarea suntem pe ultimul loc. În domeniul patrimoniului cultural s-a mai făcut ceva, dar foarte puţin, spun eu, foarte puţin pentru anul 2010. În ceea ce priveşte literatura clasică, literatura contemporană, în ceea ce priveşte creaţia contemporană în domeniul artelor vizuale, în domeniul teatral, foarte puţin s-a făcut, foarte, foarte puţin. La ora actuală, dacă nu eşti pe internet, nu exişti. Eu nu sunt un fan al internetului în sensul că internetul va schimba cultura scrisă şi că nu vom avea cărţi, dar în acest moment trebuie să fii conştient că, dacă ceva nu poate fi găsit pe internet, acel ceva nu există, nu există pentru consumatorul care – şi din ce în ce mai mulţi vor fi cei care nu se mai duc la bibliotecă şi vor să citească acasă la ei un roman, o poezie, un eseu, orice. De aceea, digitizarea pentru 2011, 2012 şi nu numai trebuie să fie o prioritate. Aici sunt două posibilităţi: ori pe varianta franceză – o investiţie uriaşă de la bugetul de stat, pe o perioadă foarte lungă, se poate acest lucru, se poate, nu e nicio problemă, dar toată lumea trebuie să fie conştientă că de la bugetul de stat trebuie să avem o susţinere foarte mare – ori un parteneriat public-privat, aşa cum se face în alte ţări. Deci sunt aceste două variante, trebuie să ne gândim cu care variantă mergem împreună înainte – şi eu sunt convins că în 2010 vom găsi o soluţie şi vom face proiectul pentru anii următori. Alte priorităţi mi-e greu să le spun, din cauza bugetului, că eu aş avea foarte multe: achiziţii de cărţi pentru biblioteci, dar achiziţii masive, şi prin achiziţii să-i ajutăm pe cei care se ocupă cu editarea cărţilor. Şi nu am vorbit de Biblioteca Naţională, proiectul, poate, cel mai important în acest moment, proiectul care merge foarte bine şi sunt convins că la termenul stabilit prin acordul de împrumut îl vom finaliza.

R: Cum veţi împărţi bugetul propus pentru Ministerul Culturii pentru 2010 – suma de 689 de milioane de lei? Căror programe le veţi acorda prioritate?

K.H.: E greu de spus în acest moment, fiindcă sunt anumite sume care au o destinaţie foarte clară: instituţiile culturale – teatre, muzee, Biblioteca Naţională, direcţiile de cultură – cheltuieli de personal şi aşa mai departe. Dar sunt, într-adevăr, câteva proiecte importante. Direcţiile de specialitate au făcut deja propuneri şi, după ce bugetul va fi aprobat, vom selecta aceste proiecte. Eu vreau să las la Ministerul Culturii cât mai puţine proiecte, fiindcă Fondul Cultural Naţional are posibilitatea şi trebuie să aibă posibilitatea în continuare… trebuie să diversificăm resursele pentru Fondul Cultural Naţional, să acopere un foarte mare teritoriu din acest domeniu. Eu n-aş vrea ca ministrul Culturii, sau secretarul de stat, sau funcţionarul public să fie cel care decide şi dă banii. Eu vreau să mergem în direcţia europeană, dacă se poate spune aşa. Fiindcă Fondul Cultural Naţional a fost creat în ’99, în 2000, în perioada ministrului Caramitru (Ion Caramitru, ministru al Culturii în perioada 1996 – 2000, n.r.) – am lucrat împreună pe acest proiect – şi cu această idee a fost aprobată legea şi a fost creat Fondul Cultural Naţional – să nu fie ministrul cel care împarte banii, fiindcă de fiecare dată când un singur om sau, dacă nu un singur om, atunci când funcţionarii publici împart banii, apar fel de fel de comentarii. Dar sunt câteva proiecte mari – bienalele de la Veneţia, târgurile de carte, prezenţa României, în anumite perioade, în anumite zone, mai ales în Uniunea Europeană, în parteneriat cu ICR (Institutul Cultural Român, n.r.) – trebuie susţinute din bugetul Ministerului Culturii. Dar, din cauză că, la sfârşitul anului, când noi am preluat ministerul, bugetul era gata, era făcut, nu am putut interveni în acest buget şi din cauza asta şi proiectele care erau pregătite – sunt foarte multe proiecte, nu vom avea bani pentru toate -, vom selecta imediat după aprobarea bugetului, dar priorităţile astea vor fi, ceea ce v-am zis – evenimente mari, naţionale sau internaţionale, nu proiecte locale.

R: Câte secretariate de stat vor fi în Ministerul Culturii ?

K.H.: Două. Deci am avut trei, Cultele au plecat, rămân doi secretari de stat, deci aici nu va fi nicio schimbare.

R: Şi cine le va conduce?

K.H.: Aici ştiţi cum e, ministrul şi secretarii de stat vin pe algoritm politic. Există un secretar de stat din partea PDL, domnul Timiş (Vasile Timiş, secretar de stat pe Patrimoniu, n.r.). Dacă partidul îl menţine în continuare, eu colaborez bine cu domnul Timiş, deci, din punctul meu de vedere, nu e nicio problemă. Şi mai există un post de secretar de stat şi, în funcţie de negocieri – negocierile nu s-au terminat între noi şi PDL -, va veni cineva, eu sper că va veni cât mai repede. În februarie, eu aş vrea, totuşi, să avem schema completă.

R: Vizaţi vreo modificare la nivelul organigramei ministerului?

K.H.: Da, bineînţeles. Vom crea direcţii, vom comasa servicii şi compartimente, vom schimba lucruri care, după părerea mea, trebuie să funcţioneze un pic altfel în ceea ce priveşte structura ministerului. Suntem pregătiţi cu Hotărârea de Guvern, mai vrem să facem încă o lectură mâine-poimâine şi, săptămâna viitoare, trimitem în circuitul de avizare. Vor fi nu schimbări radicale, dar în ceea ce priveşte monumentele istorice, arheologia, muzeele şi monumentele de for public, vor intra într-o direcţie monumentele istorice şi muzeele într-o altă direcţie. Cealaltă va fi – sau, mă rog, a treia direcţie – teatrele şi muzica, artele spectacolului şi, la nivelul direcţiei de finanţe – direcţia economică – mai includem şi investiţiile, mai completăm un pic. Din serviciul pentru teritoriu facem direcţie. Deci sunt câteva modificări, nuanţe, sunt nuanţe, dar sunt nuanţe importante. Din serviciul pentru relaţii internaţionale facem direcţie, că trebuie să îi dăm o importanţă acestui serviciu, acestei direcţii, aşa cum a mai fost şi înainte. Astea vor fi modificările, nu vor fi modificări spectaculoase, nu spargem târgul în sensul de a schimba ceva radical şi să reinventăm noi, nici nu este necesar, dar aceste modificări trebuie făcute.

R: Din echipa dumneavoastră aţi decis cine va face parte, ce consilieri veţi avea?

K.H.: Unii da, încă nu e gata cabinetul. Dar director de cabinet va fi Porcsalmi (Porcsalmi Balint, n.r.), care mi-a fost şef de campanie în alegerile prezidenţiale, domnul Găitănaru (Andrei Găitănaru, n.r.) rămâne la comunicare, domnul Ricci (Mihai Anton Ricci, n.r.) rămâne acolo unde era şi în perioada domnului Paleologu, doamna Simion (Mihaela Simion, n.r.) rămâne pe arheologie, cu jumătate de normă, în rest, din vechii consilieri nu rămâne nimeni, adică Demeter (Demeter Andras, n.r.) rămâne pe teatru – fostul secretar de stat şi fostul consilier al ministrului Paleologu. Şi vor veni şi alţii – pe monumente, Radu Enache pe comunicare, cu jumătate de normă, la sfârşitul lui ianuarie vom completa.

R: Aţi spus că, din cauza bugetului, nu vor putea fi demarate proiecte noi, dar asta nu va împiedica iniţiativele legislative din partea ministerului…

K.H.: Da, corect, eu am spus că, în 2010, dacă nu avem bani, pe plan legislativ putem să ne mişcăm mult mai bine. Codul patrimoniului naţional ar fi prioritatea numărul unu. Există un grup de specialişti care au lucrat şi lucrează în continuare, eu aş vrea ca, undeva în aprilie-mai, să avem gata proiectul, să îl putem trimite la Parlament, şi mai sunt alte proiecte care trebuie modificate. Eu am cerut de la direcţiile de specialitate, până săptămâna viitoare, un punct de vedere în fiecare domeniu, dacă mai avem de reglementat, mai ales în domeniul audiovizualului, că acolo noi suntem iniţiatorii, în domeniul drepturilor de autor, în domeniul muzeelor, în domeniul bibliotecilor publice, şi acolo încercăm. Dar codul patrimoniului naţional ar fi lucrul cel mai important pentru anul 2010. Este o muncă foarte grea, fiindcă trebuie să găseşti şi capacitatea de a include într-un singur corp tot ce înseamnă patrimoniu naţional şi e foarte bogat acest domeniu, de la muzee şi până la arheologie şi monumente istorice, monumente de for public care sunt deja monumente istorice. Trebuie să incluzi tot, plus o grămadă de metodologie, o grămadă de alte lucruri, deci acesta va fi lucrul cel mai important. E mai bine să fie aşa, spun eu, într-un singur cod să fie tot domeniul inclus, decât să ai trei-patru legi şi niciodată nu ştii – specialiştii ştiu, juriştii ştiu unde să caute, dar cei care lucrează în domeniu şi nu sunt specialişti, în sensul de a fi jurişti, nu ştiu. Şi omul de rând, când se loveşte – şi foarte mulţi se lovesc, mai ales în oraşele vechi, în centrul oraşelor vechi, se lovesc de acest domeniu -, trebuie să ştie: am un cod de patrimoniu în care găsesc tot ce trebuie să ştiu din punct de vedere legislativ despre acest domeniu.

R: Va fi elaborat numai de specialiştii de la Ministerul Culturii?

K.H.: Da, deci ei lucrează de câţiva ani, şi nu numai din Ministerul Culturii, sunt şi specialişti care au fost invitaţi în acest grup de lucru şi mi se pare normal să fie aşa. Sigur, mai avem o grămadă de alte probleme care trebuie văzute, în afară de codul patrimoniului.

Cinematografia, industria cinematografică funcţionează bine, dar se poate mult mai bine, mai ales că, în ultimii ani, România, dacă a ieşit cu ceva, în afară de teatru, muzică şi literatură, a ieşit cu filmul şi a ieşit foarte spectaculos. Şi trebuie găsită o soluţie să îi sprijinim din ce în ce mai mult pe acei creatori care, într-adevăr, au devenit ambasadorii României peste tot în lume, în câţiva ani. Şi eu aş vrea să găsim formule care sunt şi transparente, dar reduc şi birocraţia, sunt şi echilibrate, şi sunt şi eficiente.

În domeniul Fondului Cultural Naţional, iarăşi, sunt reglementări interne, dar scopul trebuie să fie să ajungă banul cât mai repede la destinatari, nu să blocăm, să mai aducă o hârtie, să mai inventăm încă un criteriu, încă un dosar, şi până la urmă se satură şi pleacă acasă, nu mai vrea – nu numai că nu vrea banii, dar nu mai vrea să vină în Bucureşti niciodată. Deci, din acest punct de vedere, sunt şi alte reglementări, acte normative de rang inferior, care trebuie gândite, regândite, reevaluate.

R: Cum vă gândiţi să îi sprijiniţi pe cineaşti în condiţiile în care Fondul cinematografic a fost mult redus de Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/2009, prin care este anulată obligaţia organizatorilor de jocuri de noroc de a da o parte din profiturile lor Fondului cinematografic?

K.H.: În Parlament încă nu s-a terminat jocul, mai încercăm să intervenim acolo. Până atunci, eu o să solicit o discuţie în Guvern, că nu mi se pare normal. Peste tot în lumea civilizată – eu vorbesc de Uniunea Europeană, nu vorbesc de Statele Unite, unde totul se bazează pe altceva -, dar jocurile de noroc, inclusiv Loteria Română, ar trebui să fie conştientă că din banii cetăţenilor trăieşte şi, dacă are un profit, din acel profit trebuie să susţină cultura, trebuie să susţină cultura contemporană şi patrimoniul naţional. Şi pentru acest lucru ar trebui să găsim o soluţie care să fie o soluţie pe termen lung. Şi-ar trebui să înţeleagă toată lumea, fiindcă aici apar contestatarii. Ok, la un moment dat au acceptat, dar, după aceea, când au văzut că se mai poate umbla un pic, iarăşi au apărut contestatarii şi „hai să mai scoatem banii, să nu mai dăm la cultură, că oricum cultura nu aduce voturi” sau nu ştiu ce nu aduce. Nu, poate că nu aduce voturi cultura, dar, dacă nu eşti atent, atunci, peste câţiva ani, rămâi cu maneliştii şi doar cu maneliştii. Deci, din acest punct de vedere, trebuie să revenim şi eu o să insist să revenim la acea perioadă când, într-adevăr, Loteria a fost un contribuabil serios la Fondul cinematografic şi la restaurarea monumentelor istorice. Vom interveni şi vom găsi o soluţie.

R: Cum vă gândiţi să negociaţi păstrarea colecţiilor de la Peleş în castel şi menţinerea domeniului ca muzeu?

K.H.: Vom veni şi vom cere un mandat de negociere din partea Guvernului cu Casa Regală. Sunt mai multe variante. O variantă este renegocierea contractului actual şi asta înseamnă că vom fi chiriaşii în continuare la Peleş. O altă variantă este – dar acest lucru depinde de voinţa Casei Regale – dacă vor să vândă Castelul Peleş. Dacă vor să vândă Castelul Peleş, statul român, prin Ministerul Culturii, are drept de preemţiune şi nu putem pierde, indiferent ce efort trebuie să facă statul român – Ministerul de Finanţe, bugetul pe 2010 sau pe 2011 -, dar nu putem pierde ocazia de a cumpăra, în cazul în care Casa Regală doreşte să vândă castelul. Sigur, trebuie găsită o soluţie: ori plata în rate în câţiva ani, dacă nu se poate într-un singur an. Astea sunt cele două soluţii posibile, eu altă soluţie nu văd. Nici nu vreau să mă gândesc la retragerea colecţiei din Castelul Peleş. Fiindcă este o colecţie foarte valoroasă, foarte bogată şi sunt conştient că există mulţi doritori – vorbesc de instituţii, nu vorbesc de persoane fizice -, muzee din ţară: Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul Transilvaniei şi alte muzee din ţară care doresc colecţia Castelului Peleş sau o parte din colecţie. Dar la fel de adevărat este că, dacă noi am scos colecţia de la Castelul Peleş şi mai ales dacă spargem colecţia, nu mai are aceeaşi valoare. Acea colecţie are valoarea în castel. Dacă o scoatem de acolo, pierde din valoare. Nici nu vreau să mă gândesc la o astfel de variantă. Aici ne presează timpul şi, săptămâna viitoare, vom cere un mandat de negociere din partea Guvernului, vom face o echipă de negociere şi începem la sfârşitul lui ianuarie negocierea.

R: În cazul în care nu va putea fi renegociat contractul şi Familia Regală ar fi dispusă să vândă, credeţi că vor exista fondurile respective pentru ca statul să îşi exercite dreptul de preemţiune?

K.H.: Pentru aşa ceva trebuie să găsim bani.

R: Care va fi strategia dumneavoastră în domeniul patrimoniului cultural naţional?

K.H.: În acest an mergem cu acele şantiere deschise (în Programul Naţional de Restaurare, n.r.) despre care am vorbit şi la Comisia de Cultură (la audierea de către Comisiile de Cultură din Parlament, n.r.), nu vom deschide şantiere noi, doar în cazuri excepţionale, dacă există vreo urgenţă, fiindcă nu avem bani, e clar. Eu aş dori să avem toate monumentele restaurate, într-un singur an nu se poate. Dar, dacă în 2010 reuşim să mai închidem câteva şantiere, să finalizăm câteva lucrări, atunci pentru anul 2011, 2012, vom deschide alte şantiere. Important aici ar fi să avem posibilitatea de a pune în valoare acele monumente care sunt şi restaurate, care vor fi restaurate, şi întreţinerea lor să fie asigurată după aceea, fiindcă, dacă clădirile sunt doar restaurate şi nu sunt întreţinute, nu sunt valorificate, atunci iarăşi n-am făcut nimic, sau nu am făcut mare lucru, sau nu am făcut ceea ce trebuia să facem. Dar nu promit lucrări noi, mai ales de mare amploare, doar cele care sunt prevăzute în lista pentru anul 2010 în Programul Naţional de Restaurare (PNR). Dar, ar trebui să ne gândim pe termen mediu şi pe termen lung şi eu asta am solicitat şi solicit în continuare. Când vom începe proiecţia bugetară pentru 2011 – 2012, eu nu vreau mai mulţi bani pentru minister, mai mulţi bani decât alte ministere, pentru funcţionare, dar vreau mai mulţi bani, mult mai mulţi bani pentru patrimoniu. Nu e patrimoniul meu personal, nu mă duc acasă cu patrimoniul când termin mandatul, e patrimoniul României. Şi de aceea vreau mai mulţi bani, pentru că există capacitate de a restaura mai mult – degeaba ai bani dacă nu ai capacitate, dar, momentan, România are capacitate de a restaura mult mai mult decât restaurează la această oră. Nu mai vorbesc de aspectul social, că vom crea locuri de muncă pentru doi-trei-patru ani, că un şantier de restaurare a monumentelor istorice de obicei nu se deschide şi se închide într-un an de zile, nu se termină lucrarea într-un an de zile. Deci vom crea şi locuri de muncă, aşa cum am creat prin acel împrumut locuri de muncă la Biblioteca Naţională, vom crea la Teatrul Naţional, peste 2.000 de locuri de muncă vor fi în această perioadă create prin acel program şi asta înseamnă o contribuţie la bugetul de stat prin impozite, prin tot ce înseamnă locuri de muncă şi activitate economică. Şi la acest aspect trebuie să ne gândim. Deci vreau mai mulţi bani pentru anii 2011 – 2012 şi, bineînţeles, mai departe.

Eu aş vrea să găsim o soluţie – fiecare ministru a vrut să găsească o soluţie, vreau şi eu – vom reuşi, nu vom reuşi, eu sper că da, să găsim o soluţie legislativă prin care pentru Ministerul Culturii, pentru domeniul administrat de Ministerul Culturii, vom avea 1% din bugetul României asigurat, aşa cum are şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi, de fapt, sistemul de învăţământ, fiindcă şi din acest punct de vedere România este pe ultimul loc. Ţări ca Albania, ţări care încă nu sunt în Uniunea Europeană – Croaţia, de exemplu, avea din bugetul de stat, ani la rând, peste 3% asigurat – şi pentru monumente istorice, nu pentru salarii şi achiziţii, dar pentru monumente istorice, şi, dacă vă uitaţi cum arată Croaţia acum, veţi vedea ce înseamnă să investeşti în cultură. Asta vreau şi eu.

R: Privind punerea în valoare a unor monumente, de care vorbeaţi mai devreme, sunt monumente istorice importante, precum Sarmizegetusa Regia, lăsate însă în paragină.

K.H.: La cetăţile dacice trebuie văzut exact ce se va întâmpla cu proprietatea terenurilor, trebuie să ne gândim la o variantă unitară, fiindcă acolo sunt şi privaţi, există şi Regia Silvică, Regia Autonomă a Pădurilor, există şi firme care au terenuri şi, dacă nu reuşim să găsim o soluţie pentru tot ce înseamnă cetăţile dacice – sunt acolo câteva sute de hectare -, e greu de întreţinut. Ar fi o soluţie de a cumpăra acele terenuri de la proprietari şi să devină proprietatea publică a statului român, administrată de Ministerul Culturii, şi dacă se întâmplă acest lucru, atunci ai într-adevăr posibilitatea de a investi pe terenul tău şi de a merge mai departe. Nici paza nu poate fi asigurată în această formulă si eu sunt conştient că degeaba ai doi – trei paznici la Deva, când e vorba de sute de hectare. Dacă vrei un contract cu Jandarmeria Română, trebuie să plăteşti. Momentan, în bugetul Ministerului Culturii nu există bani de a plăti Jandarmeria sau orice altă posibilitate putem găsi şi firme private care să asigure paza unui teritoriu de peste 100 de hectare. Din acest punct de vedere, trebuie o gândire mai coerentă şi eu aş opta pentru a cumpăra terenurile de la proprietari. Şi atunci, într-adevăr, se poate face un complex muzeal mare, mare, mare, unde şi din punct de vedere turistic, pe termen mediu, poţi să faci proiecte importante, şi asta ar fi până la urmă important şi interesant: restaurarea, renovarea, păstrarea – ce se mai poate păstra – şi includerea în circuitul turistic.

R: Referitor la paza şantierelor arheologice, să înţeleg că nu s-a făcut nimic în această privinţă după furarea brăţărilor dacice şi a celorlalte piese de patrimoniu de la Sarmizegetusa Regia? S-a întărit siguranţa?

K.H.: Când e scandal, atunci se întăreşte, e ca în orice alt domeniu în România. Atunci mai vin, mai patrulează, mai verifică pe cei care intră, cei care ies din zonă, mai ales dacă sunt străini, dar nu numai străinii se duc acolo, străini nu în sensul de a veni din străinătate, din alte judeţe, vânători de comori dacice, dar nu înseamnă că se poate controla în acest moment foarte, foarte bine. La Muzeul de la Deva noi avem patru-cinci paznici, n-ai cum să controlezi eficient, plus ce mai face poliţia, nu spun că nu face, dar acest sistem nu e ok. Trebuie regândit, trebuie schimbat, trebuie găsită o soluţie prin care nu se mai distruge acel patrimoniu din judeţul Hunedoara.

R: Statul român va continua să răscumpere din brăţări, odată ce se vor mai găsi?

K.H.: Acuma sunt câteva procese pe rol şi, dacă se vor găsi, şi dacă acele brăţări au fost furate, au fost sustrase, atunci nu trebuie să plătim, atunci trebuie să recuperăm, că dacă cineva ţi-a luat din geantă un obiect, n-o să dai bani ca să-l primeşti înapoi. Vom analiza, dar sigur vom face un efort şi sigur trebuie să facem un efort şi noi, aşa cum au făcut predecesorii mei, au făcut bine. Şi trebuie să facă şi cei care vor urma, că nu suntem aici pentru veşnicie, un efort dacă apar şi nu numai brăţări sau obiecte din acea vreme, orice înseamnă patrimoniu naţional, şi dacă se poate recupera, dacă se poate păstra, dacă se poate valorifica, trebuie făcut. Trebuie să facem un efort în acest sens.

R: Cum vedeţi colaborarea în domeniul patrimoniului cu bisericile şi cultele din România? Restaurarea bisericilor vechi rămâne la Ministerul Culturii?

K.H.: E foarte simplă colaborarea. Acele biserici, care sunt monumente, care necesită restaurare sau intervenţie totală sau doar pe bucăţi, vor depune documentaţia, vor intra pe lista privind monumentele care trebuie restaurate – documentaţie, licitaţie şi, în limita posibilităţilor financiare, vor intra în programul nostru naţional şi vor fi restaurate, nu într-un an, nu în doi ani, depinde de buget. Dar aici nu vom face o excepţie şi nu vom face nicio discriminare dacă e vorba de patrimoniu bisericesc sau laic. Deci, din acest punct de vedere, pentru mine nu există nicio diferenţă, e vorba de patrimoniu.

R: Când va fi organizat concursul de management pentru numirea directorilor la mai multe instituţii de cultură unde actualmente sunt interimari sau le expiră mandatul actualilor directori?

K.H.: Februarie, martie, aprilie… depinde. La Fondul Cultural Naţional, ieri ne-am înţeles că rămâne actualul director interimar (Cristian Petcu, n.r.) până la organizarea concursului. Urmează să vedem şi e foarte urgent la Filarmonica „George Enescu” (din Capitală, n.r.). Am stat de vorbă cu domnul director Mandeal (Cristian Mandeal, n.r.), eu am înţeles cam ce se întâmplă acolo şi am înţeles şi care este intenţia domnului Mandeal, o să stau de vorbă şi cu colectivul, care mi-a solicitat o întâlnire. După aceea, urmează Opera Română şi alte, alte, alte instituţii. Din păcate, avem multe probleme de rezolvat, dar le vom rezolva. Concursurile le vom începe de undeva din februarie, nu mai repede. Vreau să văd şi eu exact situaţia la fiecare instituţie. La câteva deja ştiu.

R: La direcţiile de cultură, unde posturile de directori au rămas vacante, cum e la Direcţia de Cultură Bucureşti, unde acum este un interimar, va fi făcut acelaşi concurs de management pentru ocuparea acestor funcţii?

K.H.: La direcţiile de cultură, lucrurile sunt un pic mai complicate, că nu există doar o singură problemă sau un singur gen de probleme. Sunt direcţii unde procesele au fost câştigate (de directorii demişi în 2009, n.r.) şi, dacă decizia devine definitivă, atunci trebuie să vedem cum procedăm, în funcţie de decizie, ori repunem în funcţie, ori despăgubiri. Sunt direcţii unde avem interimari, acolo trebuie să facem în aşa fel încât să terminăm cu interimatul. Şi sunt direcţii unde oamenii pleacă din alte motive, acolo trebuie să găsim iarăşi o soluţie.

Direcţiile judeţene, aşa cum există la această oră, din punctul meu de vedere, sunt inutile. Trebuie regândite, tot ce înseamnă direcţia de cultură. Şi eu aş vrea să păstrăm patrimoniul, tot ce înseamnă patrimoniu naţional, supraveghere, avizare şi aşa mai departe, la direcţiile de cultură, plus colectarea fondurilor pentru Fondul Cultural Naţional, restul să lăsăm în ograda consiliilor judeţene. Bani nu mai avem să dăm la direcţiile de cultură ca să organizeze festivaluri de mâncat sarmale, deci s-a terminat, nu vom avea bani şi nu asta este menirea. Aproape fiecare consiliu judeţean a înfiinţat câte o direcţie de cultură din bugetul local, din bugetul judeţean, sume serioase pentru proiecte locale, judeţene. Nu e treaba şi nu trebuie să fie treaba Ministerului Culturii. De aceea, eu vreau să regândim rolul direcţiilor judeţene. Şi acolo unde există – în fiecare judeţ există – un patrimoniu foarte bogat, foarte mare (cum e Suceava, de exemplu, sau Hunedoara, sau chiar Bucureştiul, dar în Capitală e de fiecare dată mai specială situaţia), acolo, într-adevăr, trebuie un personal mai mare, în alte locuri, două-trei-patru persoane, dar doar în domeniul patrimoniului naţional ar trebui să aibă ei de lucru, nu altceva.

R: Care credeţi că vor fi cele mai mari dificultăţi de care vă veţi lovi?

K.H.: Bugetul. Din punct de vedere financiar vom avea problemele cele mai importante. Restul sunt probleme care pot fi rezolvate mai greu sau mai uşor, dar pot fi rezolvate. Avem multe, multe proiecte, avem o grămadă de litigii. Pot fi rezolvate într-un fel, dacă nu reuşim noi, atunci justitţia va spune care-i situaţia. Dar, în ceea ce priveşte resursele financiare, acolo vor fi problemele cele mai mari, categoric.

(Interviu realizat de Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro)

( Sursa:http://www.mediafax.ro/cultura-media/interviu-kelemen-un-ministru-al-culturii-de-etnie-maghiara-vine-sa-construiasca-nu-sa-distruga-5282443)

~ de Antonela Sofia Barbu pe Ianuarie 12, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: