Ziarul „Tribuna” scrie despre Bibliotecă




2.500 de volume de carte primite în 2009 de Biblioteca Mediaş

de Vasile ANTIPA
vasileantipa@tribuna.ro

Atât din donaţii, cât şi din venituri proprii, fondul de carte al bibliotecii din Mediaş s-a îmbogăţit anul trecut cu 2.500 de volume, în special de literatură, cărţi în limbile engleză, franceză sau maghiară. Proiectul „Biblioteci Înfrăţite” a făcut ca bibliotecile din ţară să sprijine biblioteca din Mediaş cu o serie de cărţi, CD-uri şi albume. Spre exemplu, de la Biblioteca Judeţeană Astra din Sibiu au fost primite mai multe Enciclopedii şi Colecţia Cotidianul, de la Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Vâlcea s-au primit peste 200 de volume în limba franceză, de la Biblioteca Pedagogică Naţională Bucureşti au fost trimise spre Mediaş cărţi de pedagogie şi reviste, iar Biblioteca Metropolitană din Bucureşti a trimis Revista „Biblioteca Bucureştilor”, ce cuprinde articole despre toate bibliotecile din ţară, inclusiv despre Mediaş. „Îi aşteptăm pe medieşeni să treacă pragul Bibliotecii Municipale pentru că vor găsi cărţile de care au nevoie, iar atmosfera primitoare de aici îi va determina să revină”, a declarat Antonela Sofia Barbu, şef  serviciu „Cultură şi Spectacol”. (sursa Tribuna)

~ de Antonela Sofia Barbu pe Ianuarie 22, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: