Ministerul Culturii vrea să schimbe imaginea bibliotecilor


MCPN va găzdui dezbaterea „Noua imagine a bibliotecilor publice din România – rolul bibliotecii în dezvoltarea comunității”

Joi, 4 februarie între orele 11:00 și 12:30  Ministerul Culturii și Patrimoniului Național va găzdui dezbaterea cu tema Noua imagine a bibliotecilor publice din România – rolul bibliotecii în dezvoltarea comunității. Evenimentul organizat de Ministerul Culturii și Patrimoniului Național în parteneriat cu programul Biblionet va avea loc în Sala Multimedia al  M.C.P.N. din Șoseaua Kiseleff nr. 30. Dezbaterea va fi găzduită de domnul Kelemen Hunor, Ministrul Culturii și Patrimoniului Național și doamna Deborah Jacobs, Director Global Libraries Initiative, Fundația Bill & Melinda Gates, iar moderatorul va fi cunoscutul realizator de televiziune Marian Voicu.

Alături de cei doi invitați vor mai răspunde la întrebările presei și a celor interesați: Paul-Andre Baran, Director Programul Biblionet, Doina Popa, Președinte Asociația Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), Ștefania Popp, CEO Junior Achievement și Emilia Tomoaica, Commercial Manager Intuitext.

Propuneri de subiecte:

Cum au evoluat bibliotecile publice în lume, în ultima perioadă? Cum arată o bibliotecă modernă care poate răspunde adecvat nevoilor comunității?

În România, numai 10% din populație utilizează bibliotecile publice. În contextul economic actual, când nu există fonduri pentru îmbunătățirea acestei situații, ce poate face ministerul culturii pentru modernizarea bibliotecilor din România?

De ce au nevoie bibliotecile publice pentru a deveni centre de acces la servicii online și de e government? Cum pot fi utilizate bibliotecile în procesul de dezvoltare a abilităților de utilizare a calculatoarelor (e-skills)?

Ce fel de parteneriate pot crea organizaţiile neguvernamentale și sectorul privat cu bibliotecile publice pentru a ajuta la dezvoltarea comunității? Ce fel de servicii pot fiecare dintre parteneri să furnizeze în acest scop?

Pentru mai multe informaţii și confirmări vă rugăm să contactaţi:

Monica Grecu, Specialist Relaţii Publice, 0730 620 498, mgrecu@irex.ro (Programul Biblionet)
Reka Bartha, Consilier Comunicare, 0728 899 896,
barthareka@yahoo.com (Ministerul Culturii și Patrimoniului Național)

CONTEXTUL DEZBATERII:

În condiţiile în care situaţia economică a României va rămâne dificilă atât la nivel local, cât și la nivel naţional și în anul 2010, fiecare dintre noi va avea de înfruntat greutăţi materiale și va trebui să aleagă cu înţelepciune cum îşi investește banii. Rata șomajului este acum de 7,9% conform cifrelor oficiale, dar se anunță o creșterea a acesteia, iar autoritățile au anunțat deja că cel puțin 100.000 de bugetari îşi vor pierde locurile de muncă.

Ce se poate face pentru a-i ajuta pe cei care au ajuns într-o situație dificilă? Uniunea Europeană pregătește deja o campanie de promovare a utilizării calculatoarelor, pentru a sublinia încă și mai mult rolul informatizării în creșterea economică și sporirea competitivității, atât în România cât și în Uniune. Cei care știu să folosească tehnologia la un nivel destul de ridicat pot să contribuie esențial la dezvoltarea economică prin inovație, crearea și susținerea de locuri de muncă și dezvoltarea comunităților din care fac parte, prin parteneriate public private,  prin strângerea relațiilor cu administrația locală și centrală.

Acesta este contextul în care lansăm discuția despre rolul bibliotecilor publice în dezvoltarea comunității Până acum, potențialul de dezvoltare al acestor instituții a fost trecut cu vederea, deși bibliotecile publice sunt centre de cultură, informare și educare care pot asigura acces la informație pentru cetățeni și instruire prin bibliotecarii care sunt la dispoziția lor. Mai mult, până în anul 2014, peste 1600 de biblioteci publice din România, majoritatea din zonele rurale, vor beneficia de calculatoare performante și rețele wi-fi prin programul Biblionet.

Programul Biblionet are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari și este finanțat de Fundația Bill & Melinda Gates, iar scopul său este să asigure accesul gratuit la informație prin introducerea tehnologiei moderne în bibliotecile publice. (sursa  Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional)

Biroul de presă MCPN

Programul Biblionet

2 februarie 2010

~ de Antonela Sofia Barbu pe Februarie 3, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: