Încep pregătirile pentru Festivalul Cititorului, ediţia a IV-a


Luna noiembrie 2010 aduce un nou eveniment cultural în municipiul de pe Târnava Mare. Ajuns la a IV-a ediţie, Festivalul Cititorului va fi organizat la sediul Bibliotecii Municipale „St. L.Roth” în perioada 1 – 5 noiembrie 2010 şi va cuprinde atât lansări de carte, concursuri, expoziţii, prezentări de Proiecte, cât şi o serie de manifestări adresate bibliotecarilor, profesorilor, oameni de afaceri, persoanelor de vârsta a III-a şi elevilor. Prima zi se va deschide cu o Conferinţă „ Educaţia cetăţenilor prin Biblioteci”, în cadrul căreia sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai Fundaţiei IREX şi colegi din ţară. Un simpozion la care sperăm să participe  oamenii de afaceri din municipiul nostru, care au sprijinit de-a lungul anilor acte culturale de marcă  va trata subiectul „Biblioteca în viaţa oamenilor de afaceri”. Un concurs inedit este cel de creaţie, adresat de data aceasta persoanelor de vârsta a treia care citesc cărţi şi sunt un exemplu pentru cei mai tineri, tema aleasă fiind  „Eu şi lumea cărţilor”, lucrările cele mai deosebite fiind premiate.

Şi în acest an se va acorda Premiul BiblioMed, adresat bibliotecarilor, concurs ce va avea ca temă: „Bibliotecari şi utilizatori în UE. Asemănări şi deosebiri.” Se vor prezenta serviciile oferite de către biblioteci, modele de utilizatori. Profilul utilizatorului bibliotecii înscrise în concurs. Pot participa bibliotecari din instituţii de învăţământ, centre de documentare şi informare, biblioteci din mediul rural şi urban, lucrările pregătite (scrise cu caractere de Arial 10, la un rând, maxim 3 pagini text însoţit de fotografii)  urmând a fi trimise pe adresa de email: serviciul.cultura.spectacol@gmail.com, până la data de 25 octombrie 2010.

~ de Antonela Sofia Barbu pe Octombrie 13, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: