Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2010


Mario Vargas Llosa, despre Premiul Nobel: „Este o recunoastere a literaturii latino-americane si in limba spaniola”

 

Scriitorul peruan Mario Vargas Llosa, 74 de ani, este câştigătorul Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii şi imaginile crude ale rezistenţei, revoltei şi înfrângerii individuale”, a anunţat joi Academia de Ştiinţă a Suediei.

 

În 2009, Nobelul pentru Literatură i-a fost decernat scriitoarei germane de origine română Herta Muller pentru densitatea poeziei şi sinceritatea prozei cu care scriitoarea a descris plastic universul dezmoşteniţilor.

Ultimul autor hispanic care a primit premiul Nobel pentru Literatură a fost mexicanul Octavio Paz, care a fost recompensat în 1990. Printre aspiranţii hispanici la ediţia din acest an a premiului se mai numărau, în afară de Mario Vargas Llosa, argentinianul Juan Gelman, mexicanul Carlos Fuentes, spaniolii Javier Marías şi Juan Marsé şi paraguayanul Néstor Amarilla.

Unul dintre numele favorite pentru premiul din acest an era cel al americanului Cormac McCarthy, în timp ce poetul suedez Tomas Tranströmer era şi el menţionat printre favoriţi de casa de pariuri Ladbrokes, care-l dădea drept câştigător pe americanul Cormac McCarthy. Japonezul Haruki Murakami apărea pe locul cinci, iar kenianul Ngugi wa Thiong’o ocupa locul trei pe lista pariorilor. În schimb, Llosa apărea abia pe poziţia a 18-a.

De altfel, potrivit cotidianului spaniol El Pais, pariurile făcute cu puţin timp înainte de decernarea premiului Nobel pentru Literatură sunt o adevărată tradiţie, chiar dacă pariorii nu o nimeresc aproape niciodată. Dacă McCarthy ar fi primit joi premiul, ar fi devenit primul scriitor american care obţine această distincţie după 17 ani.

***

Mario Vargas Llosa s-a născut la 28 martie 1936, la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia. A urmat şcoala primară în Cochabamba (Bolivia), iar studiile secundare la Lima şi Piura. A obţinut licenţa în litere la Universitatea ‘San Marco’ din Lima, iar doctoratul în filozofie la Universitatea Complutense, din Madrid, în 1959.

A trăit câţiva ani la Paris, apoi la Londra şi Barcelona. Notorietatea literară şi-a câştigat-o în 1963, cu romanul ‘Oraşul şi câinii’, obţinând două premii literare, romanul fiind tradus imediat în aproape douăzeci de limbi. În 1966 îi apare al doilea roman ‘La casa verde’, obţinând alte două premii literare.

Printre romanele sale mai importante se numără: ‘Conversaţie la Catedrală’ (1969), ‘Panteleone şi vizitatoarele’ (1972), ‘Mătuşa Julia şi condeierul’ (1977), ‘Războiul sfârşitului lumii’ (1981), ‘Cine l-a ucis pe Palomino Molero’ (1986), ‘Lituma în Anzi’ (1993).

În anii ’80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician şi a devenit cunoscut pentru luările de poziţie în favoarea liberalismului de piaţă şi a admiraţiei pentru ‘doamna de fier’, Margaret Thatcher. Considerat candidatul favorit al alegerilor prezidenţiale din 1990, Llosa a fost învins în cel de-al doilea tur de scrutin de Alberto Fujimori, devenind unul dintre cei mai severi critici ai regimului Fujimori, pe care l-a considerat un regim dictatorial.

După ce a trăit mai bine de 30 de ani în Europa, la Paris şi Madrid, unde a obţinut cetăţenia spaniolă în 1993, Vargas Llosa s-a întors ca să locuiască în Lima. În 1996 a devenit membru al Academiei Regale Spaniole.

Scriitorul peruan a continuat să scrie romane istorice cum ar fi ‘Sărbătoarea ţapului’ (2000). Din 2000, Llosa a lucrat la un roman inspirat din viaţa scriitoarei Flora Tristan şi a nepotului ei, pictorul Paul Gauguin – ‘Calea spre paradis’, fiind ultimul său roman, apărut în 2003.

Printre premiile obţinute se numără şi Premiul Cervantes (1994), Premiul pentru Pace din partea Asociaţiei Germane a Comerţului de Carte (1996), Premiul pentru critică din partea Cercului Naţional pentru Critică de Carte (1997), premiul ‘Irving Kristo’ din partea Institutul American de Iniţiativă (2005).

Este căsătorit şi are trei copii.

În septembrie 2005, a vizitat România, pentru a participa la lansarea a două dintre romanele sale, publicate într-o serie de autor de Editura Humanitas, ocazie cu care a vernisat o expoziţie de fotografii realizate de fiica sa, Morgana, şi a participat la Festivalului ‘Zile şi Nopţi de Literatură’, organizat de Uniunea Scriitorilor din România la Neptun, unde i-a fost acordat Premiul ‘Ovidius’.AGERPRES

http://www.agerpres.ro/media/index.php/cultura/item/32611-Scriitorul-peruan-Mario-Vargas-Llosa-castigatorul-Premiului-Nobel-pentru-Literatura-pe-anul-2010.html

~ de Antonela Sofia Barbu pe Octombrie 13, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: