GEORGE TOGAN despre REVISTA ,, LANURI’’ editată de prof. Mircea Vâlcu


Mircea Vâlcu : Ce importanţă credeţi că a avut revista LANURI în climatul cultural medieşan şi în revuistica transilvăneană?

George Togan: Existenţa unei reviste literare româneşti la Mediaş a făcut să de repare o lacună a trecutului plin de zbucium. După desăvârşirea unităţii naţionale s-a născut o râvnă aprigă de a nu fi mai prejos decât acei

care ne-au asuprit în decursul vremii, când în oraşul nostru nu aveam un ziar sau o revistă prin care să ne răspândim cultura noastră aici.

După umiliri de veacuri, am încercat să ne înălţăm fruntea cu mândrie şi încredere. Ne-am hotărât să scoatem o revistă, prin coloanele căreia să ne deschidem larg sufletul şi să realizăm năzuinţele noastre.

Iată dar pentru ce apariţia unei reviste literare a produs mari bucurii în sufletul românesc de aici şi chiar din Transilvania. Românii îşi vedeau împlinit un vis, o bucurie simţită. Înfiinţarea revistei LANURI a constituit o operă pozitivă în domeniul răspândirii culturii româneşti, după atâtea veacuri de asuprire.

Înainte de apariţia revistei LANURI a fost o vreme când la Mediaş şi în alte părţi din Transilvania au început să se ridice generaţii tinere de intelectuali români.

Se vorbea mereu de freamătul tinerei generaţii, care însemna, în împrejurările de atunci, o definire a valorilor. Noţiunea de generaţie, sub raportul timpului şi deci al vârstei, nu putea fi aplicată fiecărei serii de absolvenţi sau fiecărui ,, leat’’, cum se credea adeseori, ci o generaţie de alta se distanţa în timp prin cel puţin  ani, urmând ca sub raportul realizărilor spirituale, genraţiile vii să se distanţeze între ele prin însăşi aceste curbe de realizări.

Generaţia de după primul război mondial, generaţia vie, reprezentatul primatul spiritual  şi s-a pregătit pentru opera de desăvârşire a unităţii naţionale, prin care se înţelegea şi opera de culturalizare. Astfel, cu timpul s-a format un tineret de avangardă, care renunţând la utopiile trecutului, s-a strâns într-un mănunchi şi punându-se în slujba neamului său a dat Medişului o viaţă culturală românească intensă. Prin înfiinţarea revistei LANURI, condusă de Mihail Axente şi George Popa, această generaţie a reuşit să creeze o viaţă spirituală cu un înalt orizont.

 

Mircea Vâlcu: Cu ce sentiment întâmpinaţi amintirea LANURILOR?

George Togan: Când mă gândesc azi la ceea ce reprezenta revista LANURI în cultura românească dintre cele două războaie mondiale, mă cuprinde o vie emoţie.

În primul rând, mă gândesc la acel început greu, inerent tuturor începuturilor, când cu mijloace foarte firave, a apărut primul număr din revistă. Pentru noi era ca o pâine caldă şi bună pe care o înghiţi pe nerăsuflate. Primul număr din revistă l-am ţinut în mâini ca pe o bijuterie scumpă şi-i acopeream cu toată privirea caldă a ochilor paginile tipărite. Nu-mi venea să cred că şi Mediaşul putea să aibă o revistă literară românească. Sufletul meu fremăta de bucurie şi chiar de mândrie patriotică.

Dintre toate amintirile despre LANURI, ceea ce m-a impresionat mai mult erau şezătorile literare organizate de această revistă. A fost într-adevăr o reconfortare sufletească să cunosc cu acest prilej pe marii noştri scriitori: Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Ion Marin Sadoveanu, Al.Cazaban, Victor Papilian şi atâţia alţii. Era o rară bucurie să-ţi citeşti lucrările de început alături de aceşti titani ai scrisului. Nu numai noi, cei mai tineri, fremătam la aceste întâlniri, dar şi publicul din sală fremăta când, de pildă, Ion Minulescu îşi declama cu talent neîntrecut romanţele sale ,,pentru mai târziu’’. Nu voi putea uita că prin Mediaş a trecut Liviu Rebreanu sau Ion Minulescu. Dar nu a fost numai o simplă trecere. O parte din sufletul lor a rămas în Mediaş. Cei care i-am auzit atunci şi azi le simţim încă prezenţa în mos euforic….De aceea, întâmpin această amintire a LANURILOR cu un sentiment cald şi sufletul mi se umple de mândrie.

Se cuvine ca această mândrie, nu numai a mea, dar a tututror românilor din Mediaş, să fie însoţită în continuare de adânca noastră recunoştinţă faţă de toţi aceţtia, care cu toată dragostea şi devotamentul, cu tot sprijinul de jertfă, au pus câte o cărămidă la edificarea revistei LANURI 1933-1940.

Să le arătăm această recunoştinţă, pentru că actul lor de sprijinire a culturii în acea vreme, a prilejuit bucurie tuturor, le-a procurat hrană spirituală. Această bucurie rămâne adânc imprimată în conştiinţa mea.

 

Material prelucrat de Doina Florea, bibliotecar Secţia de Împrumut carte pentru Adulţi

 

 

~ de Antonela Sofia Barbu pe Decembrie 2, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: