Scriitorii lunii decembrie la Secţia de împrumut carte pentru adulţi


La Biblioteca Municipală “St. L. Roth” din  Mediaş, în cadrul Secţiei de împrumut carte pentru adulţi s-a organizat  Expoziţia de carte cu titlul:,, Scriitorii lunii decembrie “.

Această prezentare necesită JavaScript.


Unul dintre cei mai importanti prozatori interbelici, un talent veritabil şi un adept al stilului modernist, un veritabil grafoman cu un succes de invidiat în epocă, Cezar Petrescu nu a fost doar romancier şi nuvelist, ci şi un talentat traducător şi chiar jurnalist, foarte apreciat şi foarte temut de adversari. O voce distinctă şi respectată în epocă, autorul câtorva romane devenite clasice, a rămas în istoria literaturii române a secolului trecut ca un autor care a încercat – şi în mare parte a reuşit – să îmbine tradiţiile şi specificul naţional cu un stil narativ modern şi nou.

Cezar Petrescu este născut pe 1 decembrie 1892 la Hodor-Cotnari, Iaşi.

Debutează  în 1922 cu „Scrisorile unui răzeş”, doar primul din cele peste 70 de volume diverse, de la romane şi cicluri româneşti la cărţi pentru copii şi povestiri cu o puternică tentă autobiografică. Acest prim volum va fi premiat atât de Academia Română cât şi de Societatea Scriitorilor Români. La fel de repede se va impune şi ca un redutabil gazetar, fiind unul dintre fondatorii prestigioasei reviste „Gândirea” (din 1921), alături de Gib Mihăescu, A. Maniu, Lucian Blaga.

Lucrări importante :

 

„Întunecare„- 1927 – 1928

„Calea Victoriei” – 1930

„Greta Garbo” – 1932

„Noi vrem pământ”, 1938

„Aurul negru” – 1934

„Apostolul” – 1933

Cezar Petrescu este cunoscut de o mare parte a cititorilor tineri pentru numeroasele cărţi pentru copii, multe dintre ele foarte populare, precum

„Fram, ursul polar”  (1931), ” Pif, Paf, Puf ” (1945), ” Neghiniţă ” (1945) s.a

 

Luna decembrie este consacrată scriitorului medieşean George Togan.

La data de 4 decembrie 2010 s-au împlinit  100 de ani de la naşterea lui George Togan, remarcabil istoric, publicist şi om de cultură, pe care Mediaşul l-a dat presei culturale transilvane şi naţionale.

 

În anii tinereţii sale, George Togan se dedică activităţii gazetăreşti, publicând diverse articole în ziarele: Universul, Curentul, Adevărul literar şi artistic, Lupta CFR, Viitorul, România nouă, Gazeta Sibiului, Unirea poporului, Lanuri etc.

 

Începând cu anul 1953 a lucrat ca muzeograf la Muzeul Municipal Mediaş, la Secţia de istorie, în cadrul căreia a participat la activităţi arheologice.

 

Efectuând cercetări în arhivele din ţară şi străinătate, a identificat documentele originale de primă atestare documentară a localităţilor: Mediaş (700 ani, în 1967), Dumbrăveni (600 ani, în 1974), Luduş (600 ani, în 1977), Cetatea de Baltă (800 ani, în 1977), Târnăveni (700 ani, în 1978), Sighişoara (700 ani, în 1980) fiecăreia din aceste localităţi întocmindu-le câte o monografie.

 

George Togan a publicat de-a lungul timpului următoarele cărţi:

– “Mediaş – istorie romanţată”

– “Monografia Bisericii Unite cu Roma”

– “Ne cheamă Ardealul”

– “Ceea ce nu se uită”

– “Mult iscusita slovă”

Mare cărturar, istoric, scriitor cu o vastă cultură, cunoscător al limbilor germană, franceză, maghiară şi a limbilor clasice, George Togan – o mărturie a pasiunii pentru cultură, pentru ştiinţă şi a dragostei faţă de locurile natale este Cetăţean de Onoare al Municipiului Mediaş.

 

Expoziţiile de carte cuprind opere literare ale scriitorului Cezar Petrescu, George Togan precum şi ale altor personalităţi născute în luna decembrie.

 

Material realizat de Doina Florea, bibliotecar.

 

~ de Antonela Sofia Barbu pe Decembrie 13, 2010.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: