De Ziua Mondială a Poeziei ne-am amintit de poetul Titus Andronic


Titus Andronic (17 septembrie 1934, Marginea, judeţul Bihor – 7 ianuarie 2000, Mediaş, judeţul Sibiu) este un poet. După ce a absolvit Şcoala medie tehnică de comerţ din Oradea, a funcţionat ca revizor contabil la Mediaş, unde s-a stabilit. A lucrat ca redactor la ziarul orădean „Crişana”, la „Vocea Mediaşului” şi la „Transilvania”. A în­fiinţat, la Mediaş, cenaclurile „Octavian Goga” (1960) şi „ Aron Cotruş”. A debutat cu un grupaj de poezii în „Familia” (1967), apoi, în volum, cu Memoria toamnei(1973).

 

Pe o latură a poeziei sale, Andronic este un peisagist interiorizat şi discret, al cărui simbol tutelar e lumina estivală şi autumnală aureolând registrul terestru. Acuarelele lui învăluie materiali­tatea grea şi opacă, în secvenţe plastice, ca şi impresioniste, vibrante de luminescenţă şi miresme, fluidităţi şi bateri impon­derabile de aripi, omături astrale şi flăcări pure (definitorii sunt sintagmele titulare Orele albe, Poem în alb, Despre soare şi pietre, Steaua de cuarţ, Peste lumina lucrurilor, Vară pură).

 

Realitatea e la fel de specifică inferiorităţii poetului: „Cu astre ninge seara ochiul meu”, „Fântână sunt cu murmure stelare / Eu niciodată graniţi n-am să-ţi pun / Fântână, stea şi rug. Şi soare.” Căci, pe o altă latură, poetul comunică organic, natural, cu acel spaţiu al irizărilor şi al efluviilor, a cărui parte constitutivă el se şi declară: „Ce limpezime verde împrejur, / că-mi aud braţele zvâcnind în păsări” etc. O a treia temă, confluentă cu primele, este copilăria şi satul magic şi mirific, resuscitate nostalgic, dar sobru, prin secvenţe semnificative de tablou sau prin frânturi de irepetabile trăiri. În fine, solitudinea, în care poetul se claustrează de fapt spre a-şi putea rumina amintirile suav-melancolizante. În toate cazurile, expresia e concentrată, tinzând nu întâmplător spre forma extremă şi insolită a haikuului.

 

Opera

 

• Memoria toamnei, Cluj, 1973;

• Dimineţi rituale, Cluj Napoca, 1980;

• Liniştea golfului, Cluj Napoca, 1988;

• Soarele din turn, Sibiu, 1994;

• Ninsorile de aproape, Sibiu, 1998;

• Vocea liniştii, Sibiu, 1998;

• Lacul de jad – The Lake Carved in Jade, ediţie bilingvă, traducere de Mircea Ivănescu, Sibiu, 1999.

 

~ de Antonela Sofia Barbu pe Martie 21, 2011.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: