Mediaş Central European Film Festival (MeCEFF) gata de start


Această prezentare necesită JavaScript.

Festivalul Internaţional de Film al Europei Centrale organizat la Mediaş, în perioada  5-11 septembrie, este gata de start. Cele cinci secţiuni: Filme în competiţie, Ţări participante, Ţara invitată – Israel, Portrete de regizor, Selecţia Preşedintelui sunt complete. Aproximativ 50 de pelicule aşteaptă să fie vizionate. Juriul pentru secţiunea Filme în competiţie este format din personalităţi marcante ale cinematografiei mondiale:

Dorothea Holloway este actriţă şi jurnalistă. A absolvit Şcoala de Stat de Actorie din Hamburg şi a apărut pe scenă la Deutsches Schauspielhaus Hamburg şi în alte teatre germane. Începând cu anul 1979, ea publică KINO – German Film & International Reports, pe care a fondat-o împreună cu soţul ei Dr. Ronald Holloway. A făcut parte din juriul festivalurilor din Locarno, Cracovia, Leipzig şi Chicago. A primit Inelul Polonez şi Premiul Fundatiei Americane pentru Cinema.

Anca Mitran este doctor în Inginerie Chimică, doctorand în Estetica Filmului şi prof. univ. dr. la Catedra de Imagine de Film şi Televiziune din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti. Începând cu anul 1998, a fost preocupată de cercetarea în domeniul restaurării şi tratării peliculelor cinematografice, care fac parte din patrimoniul cinematografic naţional. Munca de cercetare s-a concretizat cu două brevete de invenţie în curs de elaborare. În acelaşi scop, a participat la colocvii şi seminarii privind conservarea şi restaurarea peliculelor cinematografice în: Ungaria, Cehia, Italia, Germania, Franţa. A scris numeroase cărţi de specialitate în acest domeniu şi a participat, în calitate de co-autor, la scrierea unor cărţi şi tratate în domeniul chimic. În ultimii 14 ani este directorul Arhivei Naţionale de Film (Cinemateca Română).

David Blum s-a născut şi a crescut în Brooklyn, New York. A absolvit Şcoala Pennington, din Pennington, New Jersey şi Universitatea Colgate, din Hamilton, New York (absolvită în 1952). Are domiciliul în Washington, DC, dar şi o a doua locuinţă în Sighişoara, România, unde a restaurat sinagoga locală. La vârsta de 80 de ani, Blum este un fost avocat (J.D Harvard 1957) a cărui viaţă a fost marcată de un puternic interes pentru cinematografie şi literatură. După ce a petrecut aproape jumătate de secol  ca avocat pentru guvernul SUA şi pentru firme private, acesta a decis să îşi încerce mâna ca scriitor. Blum a scris o serie de lucrări de non-ficţiune, precum şi poezie.

Wolfgang J. Ruf este jurnalist şi scriitor german. Interesul pentru istoria şi cultura Europei Centrale şi de Est a stat mereu în centrul atenţiei sale. După ce a studiat Istoria teatrului şi Literele la Universitatea din Munchen, W. Ruf a devenit colaborator la numeroase publicaţii de prestigiu şi a participat la scrierea unor cărţi, precum şi la realizarea mai multor filme şi emisiuni de televiziune. Ruf a fost membru în nenumărate jurii din cadrul unor festivaluri naţionale şi internaţionale de film şi teatru, printre altele la: Berlin, Mannheim, Cracovia, Moscova, Locarno, Bilbao şi Sidney. A participat la Convenţia Europeană de Teatru.

În perioada 1975-1985, Ruf a fost directorul Festivalului Internaţional Westdeutsche Kurzfilmtage din Oberhausen, Germania, apoi, între 1985 şi 1995, a fost redactor-şef la publicaţia Scena germană şi referent de presă al Asociaţiei Federale a Teatrului German. Între 2002 şi 2005 a fost docent în domeniul ştiinţelor culturale la Universitatea de Artă Teatrală din Zurich, Elveţia, precum şi la Universitatea din Hagen, Germania.

Costel Safirman este critic şi istoric de film, precum şi realizator de filme documentare. După ce a absolvit Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Filologie, specializarea: literatură şi critică literară) şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, Bucureşti, specializarea: Teatrologie şi Filmologie, începând cu anul 1961, a fost, succesiv, redactor de carte la Editura Meridiane, cercetător la Arhiva Naţională de Filme din Bucureşti, producător delegat al unor filme de ficţiune, regizor la Studioul de Filme Documentare „Alexandru Sahia” din Bucureşti.

Din 1987 se stabileşte în Israel, unde deţine funcţiile de director al serviciilor de cercetare şi documentare din cadrul Centrului de Film din Ierusalim şi de membru în staff-ul Festivalului Internaţional de Film de la Ierusalim.

A publicat articole, studii, comunicări ştiinţifice, cronici de teatru şi film, este co-autor al unor dicţionare de cinema şi enciclopedii apărute în România, Israel şi Statele Unite.

Din 1993 coordonează, împreună cu istoricul Leon Volovici, Cercul Cultural din Ierusalim, menit să înlesnească şi să consolideze punţi spirituale între cultura israeliană şi cea română.

Programul este completat cu simpozioane, întâlniri cu personalităţi din ţară şi din străinătate, spectacole de teatru şi concerte.

Pentru reuşita acestei manifestări şi-au reunit eforturile – alături de organizatori -, producători, sponsori şi parteneri cărora le mulţumim şi pe această cale.

Organizatori: SC ECRAN CINEMA MANAGEMENT SRL, în colaborare cu Primăria Municipiului Mediaş, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Asociaţia de Dezvoltare Intracomunitară “Regiunea Tîrnavelor.

Coproducător: TVR

Evenimentul este organizat în parteneriat cu: Romgaz (partener principal),

Parteneri: Transgaz, Kodak Cinelabs România, Kromberg & Schubert România, Ambient;

surporteri: Banc Post, Banca Transilvania, Volksbank, Asociaţia „St. L. Roth” Mediaş, Bachmann, Betty Ice, Die Hock Gruppe, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Jidvei

Este susţinut de: Port.ro, Film New Europe, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Cluj, Radio România Tg. Mureş, Adevărul, Bursa, Observator Cultural, Formula As, Zile şi Nopţi, 24 FUN, Antena 1 Sibiu, TV As, Nova TV Mediaş, TV Târnava, Travel Mix, Radio Mediaş, Radio SON, Radio Ring, Radio Poliglot, Cinefan, Film Reporter, Cinemagia, Art Act Magazine, 4 Arte, Monitorul de Mediaş, Tribuna, Jurnalul Sighişoara Reporter, Rondul de Sibiu, Informaţia Săptămânii, Târnăveni.ro, MediaşNewsBlog, Adevărul Verde-n Faţă.

Cu sprijinul: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Institutul Polonez, Jerusalem Cinematheque / Israel Film Archive, The National Center for Jewish Film – Brandeis University, Slovak Film Institute, Eureka Media.

~ de Antonela Sofia Barbu pe Septembrie 4, 2011.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: