Primii 50 de medieşeni s-au înscris în Campania ”Hai pe net !”


Astăzi, 26 martie a avut loc la Biblioteca Municipală ”St. L. Roth” evenimentul de lansare a Campaniei ”Hai pe net!”, ediția 2012. Primul care  s-a înscris pe site-ul www.eos.ro a fost primarul Teodor Neamţu. Acesta  a apreciat atât integrarea persoanelor de vârsta a III-a în mediul online, cât şi implicarea în viaţa comunităţii, oferind prilejul de a expune lucrările lor fotografice în holul primăriei, în perioada Sărbătorilor Pascale, după ce aceştia vor urma cursurile de fotografie organizate la CIP – Biblionet.

”În deschiderea acestei campanii a fost expus obiectul principal ”aducerea pe internet a 10.000 de persoane la nivel naţional”, dar şi obiectul nostru ” aducerea a 500 de persoane în mediul online la nivel local”. Primii care au participat şi au trimis datele lor către contorul digital Hai pe net! au fost cei 50 de medieşeni care s-au bucurat de expoziţiile organizate în cadrul CIP – Biblionet: colecţia de carte adresată adolescenţilor, prezentarea parfumurilor de la AVON Cosmetics, a  florilor de la Adriana Garden,  a bijuteriilor realizate de Corina Ştefănescu (www.coryhandmadethings.blogspot.com),  a desenelor realizate de către elevii clasei a IV-a de la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 4, îndrumaţi de doamna Tatiana Albu şi a tablourilor pictorului Ionel I. Călbureanu, de la a cărui naştere s-au împlinit în luna martie, 98 de ani,” comunică Antonela Sofia Barbu, coordonator CIP – Biblionet, în cadrul Bibliotecii Municipale ”St. L. Roth”.

Au mai fost prezenţi la eveniment doamna Dorina Nechita, fiica pictorului Ionel I. Călbureanu, poetul George Nimigeanu, pictorul Ioan Şarlea, dar şi oameni politici, absolvenţi, viitori cursanţi în Proiectul ”BuniNet” şi voluntari în cadrul  CIP – Biblionet.

Această prezentare necesită JavaScript.

~ de Antonela Sofia Barbu pe Martie 26, 2012.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: