,,Voluntarii cărţilor din Bibliotecă’’ sărbătoresc Ziua internaţională a Voluntarilor


Direcţia Municipală pentru Cultură, Sport, Turism şi Tineret organizează o serie de activităţi cu ocazia Zilei internaţionale a Voluntarilor’’ în perioada 23 noiembrie – 10 decembrie 2015, la sediul Bibliotecii Municipale ,,St. L. Roth’’ în cadrul Programului de voluntariat ,,Voluntarii cărţilor din Bibliotecă’’.

afis voluntari gala 4 decembrie MAI MIC2

În luna noiembrie a fost iniţiat un Concurs cu tema ,,Se poartă cartea’’. Tinerii pasionaţi de handmade, pictură sau desen au posibilitatea să decoreze coperta cărţii preferate şi să o prezinte la concurs. Pentru cei care nu au idei, dar vor să înveţe sunt organizate două ateliere Decor Art în cadrul Departamentului CIP BIBLIONET , având la dispoziţie, foi colorate, lipici, tempera, foarfeci, capsatoare cu model şi alte materiale necesare acestei activităţi.

Primul atelier are loc în data de 23 noiembrie între orele 13.00 – 16.00, iar al doilea atelier în data de 26 noiembrie, programul începând la ora 13:00. În prezent s-au înscris 15 de tineri talentaţi. Lucrările lor vor fi premiate şi prezentate la GALA VOLUNTARILOR organizată la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’’ în data de 4 decembrie, ora 17.00.

Munca voluntarilor în Programul de voluntariat derulat la Bibliotecă este apreciată, de aceea organizatorii au pregătit un program special la GALA VOLUNTARILOR:

  • Cuvântul de deschidere al reprezentanţilor autorităţii publice locale
  • Mesajul transmis de reprezentanții PROVOBIS cu ocazia Zilei internaționale a Voluntarilor
  • Despre Campania ,,Construiește-ți Biblioteca’’ – prima ediție
  • Parada modei și a cărților
  • Bianca Kadar – concurenta de la X FACTOR România – ,,Stand by me’’
  • Lansare de carte: invitat special scriitorul Victor Miron – tânărul clujean care a inventat bookselfie –ul pe internet – ,,Cu cărțile pe față’’
  • Concert de pian susținut de tinerii artiști îndrumați de prof. Daniela Crișan – Asociația DACRIS
  • Decernarea diplomelor celor mai activi voluntari și premierea celor frumoase cărți decorate în cadrul Concursului ,, Se poartă cartea !’’

În cadrul GALEI VOLUNTARILOR se va derula a doua campanie din acest an, ,,Construieşte-ţi Biblioteca’’, cu scopul de a realiza o colecţie de carte dedicată tinerilor la CIP Biblionet, cu cărţile lor preferate.

Sperăm ca invitaţii la acest eveniment să doneze o carte nouă, din lista realizată de voluntari şi să sărbătorească alături de organizatori, Ziua internaţională a Voluntarilor. Vor asculta la pian 11 tineri talentaţi, vor afla cele mai frumoase citate motivaţionale  şi  vor cunoaşte  noi metode de promovare a cărţii în alte spaţii, decât biblioteca, de la invitatul special, tânărul clujean – inventatorul book selfie în România.

În perioada 23 noiembrie – 10 decembrie 2015 vor fi prezentate la Bibliotecă, Expoziţii de handmade, pictură şi fotografie realizate de cei mai tineri voluntari înscrişi în Programul de voluntariat derulat la Bibliotecă.

Acest program se implementează la Biblioteca Municipală ,,St. L. Roth’ de un an de zile şi face parte din cadrul  Proiectului ,,Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci, finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, implementat de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR).

Proiectul și-a propus diversificarea oportunităţilor de implicare prin voluntariat în cadrul bibliotecilor publice din România, care să ofere oportunități calitative de implicare a cetățenilor de orice vârstă în beneficiul comunităților pe care le deservesc şi  pentru a aduce în prim plan programele organizate cu voluntarii în cele 16 biblioteci din ţară aflate în Proiect.

 

Reclame

~ de Antonela Sofia Barbu pe noiembrie 26, 2015.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: